Domnitorul Alexandru Ioan Cuza era primit cu entuziasm la Bucureşti, în 8/20 februarie 1859, fiind întâmpinat de către bucureşteni cum nu se mai văzuse niciodată.
Într-un reportaj despre intrarea lui Cuza în Bucureşti, Nicolae Filimon subliniază faptul că Piaţa Teatrului Naţional era ornată cu piramide de brazi verzi, printre care erau aşezate numeroase lumini colorate; un mare portret al lui Cuza înconjurat de alegorii (Justiţia, Abundenţa, Gloria), având în partea de jos acvila şi zimbrul, era aşezat pe balconul teatrului; palatele publice, ca şi casele de pe Podul Mogoşoaiei fuseseră frumos împodobite, în timp ce la bariera Podului Mogoşoaiei fusese ridicat un arc de triumf. Corporaţiile de meşteşugari erau toate de faţă, fiecare staroste cu steagul în mână şi încins cu eşarfa tricoloră. Sunau clopotele celor 130 de biserici ale oraşului şi alaiul lui Cuza trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite şi de strigătele de bucurie ale mulţimii.
Citește și Petrecerea Crăciunului din 1793 la curtea domnească din București
Cortegiul a ajuns în Dealul Mitropoliei odată cu amurgul. După trăsura domnitorului, înconjurată de un impunător escadron de cavalerie, mergeau miniştrii şi căpeteniile militare. „Valului de oameni veniţi de bună voie i se adăugau pompierii, elevii şcolilor, aduşi în mod organizat, şi, fireşte, armata”.
În continuare s-a oficiat un Te Deum, după care Alexandru Ioan Cuza şi suita sa au intrat în sala Adunării.
Domnitorul a depus jurământul şi a rostit proclamaţia către ţară.
„Jur, în numele Preasfintei Treimi şi în faţa ţării, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor!”, a rostit, astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Referindu-se la reformele preconizate, domnitorul a spus: „Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obştească, noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri, de orice stare şi condiţie, ca să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească, şi aşa şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului” (textul integral a fost publicat în „Naţionalul” nr. 19 din 12/24 februarie 1859).
„Şi foarte mulţi înţelegeau că începe o eră nouă şi pentru oraş, că se pun temeliile unui viitor strălucit, că Bucureştii vor deveni capitala – unică – a ţării unite, cu toate avantajele de tot felul ce decurgeau din noua ipostază”, potrivit volumului „Istoria Bucureştilor” (Constantin C. Giurescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966).
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi suita sa plecaseră din Iaşi la 4 februarie şi, în drumul spre Bucureşti, au trecut prin Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău. Pretutindeni, Cuza a fost întâmpinat cu mult entuziasm, atât în satele, cât şi în oraşele străbătute.
