Un român stabilit de 15 ani în Chicago a decis, împreună cu soția sa, stabilită de 13 ani în Statele Unite, să revină acasă. După mai bine de un deceniu peste Ocean, cei doi spun că viața în America nu mai este ceea ce părea la început. Costurile ridicate și lipsa stabilității îi fac să se gândească serios la întoarcere.
„Nu mă întorc doar eu în România. Noi ne facem planurile cum să facem să ne întoarcem. Sperăm ca până la finalul anului să reușim. Sunt multe lucruri de care vrem să avem grijă și să nu grăbim”, a declarat românul.
Întoarcerea românilor acasă
Povestea sa a fost făcută publică de vloggerul de călătorie Cosmin Avram, care spune că nu este un caz singular. Tot mai multe familii de români din SUA plănuiesc să revină în țară.
Românul din Chicago confirmă: „Vorbeam cu doctorița mea dentistă, care este româncă, mi-a spus: ‘Stați liniștiți, deja am pierdut foarte mulți clienți, pentru că au plecat în România.’ Și atunci am întrebat: ‘Nu suntem singurii nebuni care vrem să facem asta?’ ‘Ooo, nu, sunt foarte mulți români care vor să plece acasă.’ Din cauza mediului politic și a mediului financiar. Multă lume nu știe, dar în America nu se mai fac banii care se făceau odată.”
„Am văzut realitatea”
El recunoaște că imaginea pe care și-o făcuse despre „visul american” a fost mult diferită de realitate:
„Am crezut că așa e viața de american, frumos, la relax, pe marginea lacului, ‘vai, uite ce fancy sunt eu’. Și apoi am văzut realitatea. Chiriile nu sunt chiar ușor de susținut. Nu sunt mici.”
„După comunism am ajuns fiecare pentru el”

Cetățeanul din Chicago remarcă și o problemă socială: lipsa de unitate între românii din străinătate. „M-au întrebat prietenii de ce suntem noi, românii, atât de dezbinați, de ce nu suntem uniți. Le-am explicat că am avut o perioadă comunistă foarte lungă. Comunismul ne-a distrus identitatea națională și după comunism am ajuns fiecare pentru el.”
El amintește că România a avut cândva o poziție puternică în Europa: „În perioada interbelică, România era una dintre cele mai bune țări din Europa. Industriașii noștri erau cunoscuți la scară europeană și chiar mondială. România este prima țară care a raportat producție de țiței și a avut prima rafinărie de țiței din lume.”
„Identitatea nu se naște cu noi, trebuie să o învățăm și să o dăm mai departe”
O altă temere a sa privește viitorul copiilor născuți în diaspora. „Ăștia sunt copiii pe care i-ați dat afară din țară, ăștia sunt copiii care ar trebui să fie la noi și nu mai sunt! Vorbesc românește, dar nu sunt români, ci americani, get-beget.”
Românul atrage atenția că la bisericile românești din SUA pot fi văzuți foarte mulți copii: „Odată ce te duci la una-două-trei-patru biserici și vezi că în fiecare găsești o puzderie de copii, începi să realizezi ce a pierdut România.”
El susține că românii din diaspora abia acum învață să-și conserve identitatea: „Avem o organizație de voluntari, Romanian Community Organization, care începe să facă programe pentru copiii românilor, cu clase și povești. Identitatea nu se naște cu noi, trebuie să o învățăm și să o dăm mai departe.”
Video, AICI



