cetateanul.uk

Ingeniosul englez care a inventat mașina de scris

Sursa foto: type-writer.org

Sursa foto: type-writer.org

În 7 ianuarie 1714 a reuşit să definitiveze patentul cu numărul 395 pentru un concept de maşină de scris. În dreptul explicaţiei asimilate acestui patent este menţionat: ”… pentru accentuarea sau transcrierea literelor în format singular sau progresiv unele după altele, atât de ordonate şi exacte fără să fie deosebite de formatul tipărit… foarte utile în acorduri şi registre publice”.

Patentul său a fost un demers incipient de configurare a unei maşinării care să redea scrisul cursiv pe o foaie, fiind denumită sugestiv „Machine for Transcribing Letters”.

Inginerul Henry Mill s-a născut în 1683 la Londra, în Anglia, unde a locuit întreaga viaţă. A fost fiul cel mare al lui Andrew şi al lui Dorothy Mill. Din 1720, Henry Mill avea să fie inginer şi apoi inginer-şef în cadrul New River Water Company, fiind responsabil cu lucrări dedicate instalaţiilor de alimentare cu apă. Experienţa şi ingeniozitatea sa l-au ajutat să realizeze şi patente în domenii străine activităţii depuse curent.

În anul 1706 Henry Mill avea să obţină un brevet, cu numărul 376, pentru îmbunătăţirea arcurilor de la trăsurile de transport.

Urmașii

În 1808, italianul Pellegrino Turri a realizat o maşină de scris care avea să funcţioneze integral, fiind creată pentru o prietenă nevăzătoare, contesa Carolina Fantoni da Fivizzano, şi care avea să fie menţionată în cartea din 1973 a lui Michael Adler, ”The Writing Machine”.

Şi romanul lui Carey Wallace din 2010 ”The Blind Contessa’s New Machine” este scris având la bază relaţia dintre contesa Carolina Fantoni da Fivizzano şi Pellegrino Turri.

Una dintre primele maşini de scris care s-au bucurat de succes a fost brevetată, în 1870, de danezul Rasmus Malling-Hansen şi a devenit rapid un important dispozitiv de scris nelipsit din birourile de afaceri din Europa. Nu avea o formă practică, fiind similară unei perniţe de ace.

În schimb, maşina de scris dezvoltată de ”Sholes and Glidden”, în 1868, a reprezentat cu adevărat un succes, fiind pusă în producţie la sfârşitul anului 1873 şi pe piaţa americană în 1874.

Ulterior, maşinile de scris au evoluat foarte mult (”Crandall” – 1881, ”Hammond” – 1884, ”The Smith Premier” – 1890, ”Underwood” – 1895, ”Burroughs Moon-Hopkins” şi altele), primind numeroase ajustări şi îmbunătăţiri tehnice, însă demersul lui Henry Mill din 1714 avea să rămână în istorie drept primul brevet înregistrat dedicat unui asemenea dispozitiv de redactare a documentelor în domeniile juridic şi de afaceri ale epocii.

Henry Mill s-a stins din viaţă în 26 decembrie 1771, la Londra.

Exit mobile version