Castelul Bran, una dintre destinaţiile preferate pentru petrecerile tematice de Halloween, organizează evenimentele dedicate sărbătorii în weekendul 28-29 octombrie.
„Turul special de data aceasta şi pentru prima oară în istorie, va începe de la ora 9 dimineaţa şi se va termina la miezul nopţii, atunci când se va face ultima intrare. Pe parcursul întregii zile, castelul Bran va avea obloanele trase şi luminile scăzute. Vor fi actori care vor interacţiona cu vizitatorii, efecte video şi sonore şi decorurile de Halloween cu care ne-am obişnuit deja publicul”, a spus Alexandru Prişcu, purtătorul de cuvânt al Castelului Bran.
Seara, de la ora 21:00, în cortul amplasat în Parcul Regal va avea loc Halloween Party.
Duminică, în intervalul orar 9:00-16:00, Castelul Bran organizează pentru prima oară, „Halloweenul copiilor”.
Biletele de intrare, în funcţie de programul ales, variază între 100 şi 600 de lei şi pot fi achiziţionate din timp, online sau pe loc, în ziua evenimentului.
Într-un clasament recent, localitatea Bran și castelul lui Dracula sunt pe primul loc în topul celor mai înfricoșătoare destinații din Europa.
A doua în top este localitatea Triora din nord-vestul Italiei, iar pe locul al treilea se află se află Pluckley, un sat din comitatul Kent, sud-estul Angliei, care apare în Cartea Recordurilor drept cel mai bântuit loc din Marea Britanie.
TOP 5 cele mai înfiorătoare localități din Europa:
1. Bran, România
2. Triora, Italia
3. Pluckley, Anglia
4. Ochate, Spania
5. Roslin, Scoția