Florin Piersic, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesor Marietta Sadova, promoţia 1957.
Florin Piersic are doi fii – Florin jr. (din prima căsătorie, cu actriţa Tatiana Iekel) şi Daniel (din a doua căsătorie, cu actriţa Ana Szeles).
La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti a avut roluri în piese precum ”Copacii mor în picioare” de Alejandro Casona (regia Marietta Sadova, 1956), ”Trei generaţii” de Lucia Demetrius (regia Ion Finteşteanu, 1956), ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (regia Ion Finteşteanu, 1957), ”Peer Gynt” de Henrik Ibsen (regia Dinu Cernescu, 1957), ”Mielul turbat” de Aurel Baranga (regia Cornel Todea, 1958) ş.a.
Zeci de piese pe scena Naționalului
A fost actor al Teatrului Naţional din Bucureşti între anii 1959 – 1989, jucând aici în zeci de piese, dintre care amintim: ”A treia patetica” de Nikolai Pogodin (regia Moni Ghelerter, 1959), ”Parada” de Victor Eftimiu (regia Mihai Berechet, 1960), ”Mai presus de toate” de Horia Lovinescu (regia Sică Alexandrescu, 1961), ”Orfeu în infern” de Tennessee Williams (regia Moni Ghelerter, 1962), ”Macbeth” de William Shakespeare (regia Mihai Berechet, 1962), ”Nevestele vesele din Windsor” de W.Shakespeare (regia Lucian Giurchescu, 1963), ”Moartea unui artist” de Horia Lovinescu (regia Horea Popescu, 1964), ”Oameni şi şoareci” de John Steinbeck (regia Alexandru Finţi, 1965), ”Idiotul” de Feodor Mihailovici Dostoievski (regia Alexandru Finţi, 1969), ”Eminescu şi Veronica” de Eugenia Busuioceanu (regia Marietta Sadova, 1970), ”Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams (regia Mihai Berechet, 1972), ”Danton” de Camil Petrescu (regia Horea Popescu, 1974), ”Richard al III-lea” de W. Shakespeare (regia Horea Popescu, 1976), ”Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu (regia Horea Popescu, 1977), ”A treia ţeapă” de Marin Sorescu (regia Sanda Manu, 1979), ”Un fluture pe lampă” de Paul Everac (regia Horea Popescu, 1982), ”Act veneţian” de Camil Petrescu (regia Mihai Berechet, 1982), ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey (regia Horea Popescu, 1983), ”Moştenirea” de Titus Popovici (regia Horea Popescu, 1989) ş.a.
Spectacolul de teatru „Străini în noapte” de Eric Assous, în regia maestrului Radu Beligan, a avut premiera în 2007, adunând, pe parcursul anilor, peste o mie de reprezentaţii. La început, parteneră de scenă în acest spectacol i-a fost actriţa Emilia Popescu, ulterior Florin Piersic jucând împreună cu actriţa Medeea Marinescu.
Florin Piersic a jucat şi în zeci de filme.
A debutat în filmul „Ciulinii Bărăganului” (regia Louis Daquin, 1958). Şi-a evidenţiat talentul în „Neamul Şoimăreştilor” (1965), regizat de Mircea Drăgan, apoi în filmul care l-a făcut cunoscut – „De-aş fi… Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo. Rolurile sale celebre din filme rămân cele de haiduci – Anghel Şaptecai sau Grigore Pintea, însă cel mai cunoscut şi îndrăgit rol, cu care se identifică în conştiinţa publicului, este Mărgelatu din seria filmelor regizate de Doru Năstase şi Gheorghe Vitanidis.
Din bogata sa filmografie amintim: ”S-a furat o bombă” (regia Ion Popescu-Gopo, 1961); ”Celebrul 702” (regia Mihai Iacob, 1962); ”Kampf um Rom I / Lupta pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968); ”Columna” (regia Mircea Drăgan, 1968); ”Mihai Viteazul” (regia Sergiu Nicolaescu, 1970); ”Săptămâna nebunilor” (1971), ”Haiducii lui Şaptecai” (1971), ”Zestrea domniţei Ralu” (1972), ”Paraşutiştii” (1972) – toate patru în regia lui Dinu Cocea; ”Agent dublu” (regia Matei Alexandru, 1972); ”Explozia” (regia Mircea Drăgan, 1973); ”Agentul Straniu”, (regia Savel Stiopul, 1974); ”Pintea” (regia Mircea Moldovan, 1976); ”Regăsire” (regia Ştefan Roman, 1977), ”Eu, tu şi Ovidiu” (regia Geo Saizescu, 1977); ”Cuibul salamandrelor” (regia Geo Saizescu, 1977); ”Drumul oaselor” (1980), ”Trandafirul gaben” (1981), ”Misterele Bucureştilor” (1983) – toate trei în regia lui Doru Năstase; ”O lebădă iarna” (regia Mircea Mureşan, 1983); ”Racolarea” (regia Mircea George Cornea, 1985); ”Masca de argint” şi ”Colierul de turcoaze” (regia Gheorghe Vitanidis, 1985); ”Totul se plăteşte” (regia Mircea Moldovan, 1986); ”Ultima haltă în paradis” (regia Alexandru Tocilescu, 2002); ”Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunărea” (regia Goran Rebic, 2003); ”Lacrimi de iubire” (regia Iura Luncaşu, Bogdan Dumitrescu, 2005); ”Fix alert” şi ”Eminescu versus Eminem” (regia Florin Piersic Jr., 2005); ”Rating” (regia Sorin Misirianţu, 2007) s.a.
Florin Piersic a apărut în numeroase emisiuni de divertisment, atât la radio, cât şi la televiziune. A jucat şi în filmul muzical ”Rămăşagul”, regizat de Ion Popescu Gopo, unde a interpretat rolul Zmeului, a fost personaj principal în musicalul ”Corina” de Edmond Deda (după ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian), în ambele având-o parteneră de duete muzicale pe Angela Similea, cu care a colaborat şi în emisiuni de divertisment TV.
În „Visul unei nopţi de iarnă”, spectacol filmat în platourile TVR în anul 1980, în regia lui Dan Necşulea, Florin Piersic a jucat alături de Rodica Mandache, Matei Alexandru, Adela Mărculescu, Margareta Pogonat, Ştefan Radof, Grigore Gonţa, Bogdan Muşatescu. În producţia „Rug şi flacără” din 1980 (regia şi scenariul Adrian Petringenaru) a interpretat rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru care a primit, în 1980, Premiul pentru interpretare masculină al ACIN, după cum indică http://film.tvr.ro/. A făcut parte, de asemenea, între altele, şi din distribuţia spectacolului „Ultima haltă în paradis”, de Valentin Nicolau, montat la Televiziunea Română, în 2002, în regia lui Alexandru Tocilescu.
În decembrie 2006, Florin Piersic a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul „Omul cu 100 de chipuri”, cu înregistrări şi un interviu realizat de TVR Media, conform site-ului http://enciclopediaromaniei.ro/. În 2009, a lansat albumul muzical ”Hoinărind printre amintiri”, care cuprinde zece piese compuse de Dan Iagnov, toate cântate de marele actor. Titlul albumului a fost şi titlul spectacolului-omagiu, din 2010, când Florin Piersic a fost sărbătorit pe scena Sălii Palatului din Capitală, la împlinirea a peste 50 de ani dedicaţi scenei şi cinematografiei româneşti.
La 1 februarie 2018, Florin Piersic a urcat pe scena Sălii Thalia, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru a interpreta rolul de narator în Suita „Peer Gynt” de Edvard Grieg.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” (1967). La 30 mai 2002 a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”, iar în ianuarie 2016 a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer, „în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, înţelegerea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale şi cinematografice şi a tinerelor talente”.
Florin Piersic a primit prima stea pe Walk of Fame-ul bucureştean, în cadrul unui proiect cultural inaugurat în Piaţa Timpului din Capitală, la 31 ianuarie 2011. În ianuarie 2011, numele său a fost atribuit cinematografului „Republica” din Cluj-Napoca – în prezent Cinema „Florin Piersic”. În ianuarie 2011, numele său a fost atribuit cinematografului „Republica” din Cluj-Napoca – în prezent Cinema „Florin Piersic”.
La 10 decembrie 2022, Florin Piersic a lansat la Târgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti volumul „Viaţa este o poveste”.


