cetateanul.uk

Finala Cupei Angliei la fotbal

Chelsea Londra s-a calificat în finala Cupei Angliei la fotbal, învingând cu scorul de 2-0 formaţia Crystal Palace, duminică, pe stadionul Wembley, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, la care au asistat 76.238 de spectatori.

Elevii antrenorului Thomas Tuchel s-au impus prin golurile marcate în repriza secundă de Ruben Loftus-Cheek (65) şi Timo Werner (76).

Chelsea o va avea ca adversară în finala Cupei Angliei, programată în data de 14 mai, pe FC Liverpool, care a dispus sâmbătă în penultimul act, cu 3-2, de formaţia Manchester City, pe acelaşi stadion. Au marcat Ibrahima Konate (9) şi Sadio Mane (17, 45) pentru „cormorani”, respectiv Jack Grealish (47) şi Bernardo Silva (90+1).

Liverpool a învins-o în luna februarie pe Manchester City, la loviturile de departajare, în finala Cupei Ligii engleze. Cele două formaţii sunt în luptă în acest sezon şi pentru titlul de campioană a Angliei.

Exit mobile version