cetateanul.uk

Fiica unei românce din Marea Britanie a deschis o brutărie cu rețete românești

O familie galezo-română a deschis brutăria „Rosa’s Bakery”, pe Shufflebotham Lane în orașul britanic Neath (Țara Galilor). Aceasta va oferi produse cu specific românesc.

Talentatul brutar din spatele tuturor acestor delicioase preparate va fi Rosa Cundill, o tânără de 17 ani, fiica unei românce.

De mică, Rosa i-a servit mamei, tatălui și bunicii ei prăjituri făcute din plastilină, iar de-a lungul copilăriei, Rosa a învățat să prepare rețete românești de la mama ei, Rosana Cundill, de 38 de ani, originară din București.

După ce și-a descoperit pasiunea pentru patiserie și dragostea pentru mâncarea românească de la o vârstă fragedă, Rosa se pregătește acum să-și deschidă propria brutărie alături de părinții și frații ei mai mici.

„Cu siguranță am fost influențată de moștenirea românească a mamei mele. Avem o glumă în familia noastră, ori de câte ori întâlnim o mâncare gustoasă, mama spune că trebuie să fie român cel care a gătit-o”, a mărturisit Rosa.

Deși a trăit toată viața în Țara Galilor, tânăra brutăriță a vizitat România în mai multe călătorii făcute acolo de-a lungul timpului împreună cu familia și are numai amintiri plăcute.

Exit mobile version