12.1 C
Londra

Expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen” produsă de ICR Londra, vizitată de Regele Charles al III-lea

 Expoziţia Institutului Cultural Român „Marie of Romania, Artist Queen”, deschisă în premieră la The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery, un spaţiu pus la dispoziţie de Fundaţia Majestăţii Sale, a fost vizitată duminică de Regele Charles al III-lea.

„Vizita Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea onorează România şi confirmă forţa legăturilor culturale şi istorice dintre cele două ţări. Regina Maria a fost o personalitate excepţională a Europei şi o punte între naţiuni. Suntem recunoscători că, prin acest proiect, moştenirea sa artistică şi diplomatică este celebrată în dialog cu opera şi iniţiativele culturale ale Majestăţii Sale”, a declarat Aura Woodward, director al Institutului Cultural Român de la Londra.

Potrivit unui comunicat transmis  marţi, expoziţia, produsă de ICR Londra, marchează 150 de ani de la naşterea Reginei Maria a României şi aduce pentru prima dată în faţa publicului britanic o selecţie de acuarele florale realizate de suverana României, prezentate sub forma unor printuri de înaltă calitate.

Transylvania Florilegium

Lucrările intră într-un dialog vizual unic cu operele din Transylvania Florilegium, un proiect comisionat de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, precum şi cu acuarele semnate chiar de Suveran, realizate în România.

Curatoriată de dr. Shona Kallestrup de la University of St Andrews şi de istoricul Sorin Mărgărit, expoziţia subliniază dimensiunea artistică şi diplomatică a Reginei Maria – figură definitorie a Europei începutului de secol XX, se arată în comunicat.

„Această expoziţie excepţională, găzduită de Fundaţia Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, reprezintă o celebrare a unei legături istorice profunde. Regina Maria a contribuit decisiv la recunoaşterea internaţională a României şi a consolidat relaţiile cu Marea Britanie. Astăzi, acest proiect artistic şi diplomatic reafirmă prietenia şi respectul reciproc dintre ţările noastre. Este o mândrie deosebită afecţiunea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea pentru România, precum şi sprijinul constant pentru conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului cultural al ţării noastre”, a spus Laura Popescu, ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen” este deschisă publicului până la 12 octombrie şi include, pe lângă lucrările expuse, o serie de conferinţe şi evenimente conexe.

Proiectul este organizat de Institutul Cultural Român de la Londra, cu sprijinul University of St Andrews, în colaborare cu Academia Română şi The King’s Foundation.

Expoziţia va fi itinerată în România, se mai arată în comunicat.

Alte articole

Ultimă oră