8.7 C
Londra

Explicația lui Gareth Southgate după umilința din meciul cu Ungaria

Gareth Southgate, selecţionerul reprezentativei de fotbal a Angliei,  şi-a asuma responsabilitatea pentru eşecul usturător suferit de elevii săi în faţa echipei Ungariei, scor 0-4, marţi la Wolverhampton, în eşalonul de elită al Ligii Naţiunilor.

„Am ales să aliniem o echipă mai tânără, pentru a aduce energie suplimentară, dar când jocul a început să se întoarcă împotriva noastră, acest lucru s-a văzut.

În final, eu sunt responsabil. La pauză am crezut că putem câştiga acest meci, făcând o schimbare care să ofere mai mult impuls ofensiv. Dar ne-am descoperit şi mai mult, iar în finalul meciului am atacat cu atât de mulţi jucători încât erau bulevarde în apărare”, a declarat Southgate.

Două bătăi de la maghiari

„Am încercat să găsesc un echilibru între a vedea jucători noi şi a utiliza jucătorii pe care nu i-am putut solicita tot timpul, jucători mai experimentaţi şi mai buni. Dar până la urmă echipele pe care le-am aliniat nu au fost suficient de puternice pentru a obţine rezultate. Înţeleg fluierăturile de pe stadion, însă acest grup de jucători a fost extraordinar reprezentând ţara şi este important ca oamenii să rămână alături de ei pentru că vor fi foarte puternici în viitor”, a adăugat selecţionerul englez.

Naţionala de fotbal a Ungariei, antrenată de italianul Marco Rossi, a învins Anglia prin golurile marcate de Roland Sallai (16, 70), Zsolt Nagy (80) şi Daniel Gazdag (89). Maghiarii au obţinut astfel a doua victorie consecutivă în faţa elevilor lui Soutghate, după ce au câştigat şi meciul tur, de la Budapesta (1-0).

Alte articole

Ultimă oră