19.6 C
Londra

Enough is enough. Minori de 12 și 13 ani, arestați

Numărul persoanelor arestate din rândul participanţilor la protestelor violente anti-imigraţie care au avut loc în Regatul Unit după uciderea a trei fetiţe a ajuns marţi la 975 şi 546 sunt deja inculpate, printre cei puşi sub acuzare fiind de asemenea copii şi adolescenţi, inclusiv o fată de 13 ani ce şi-a recunoscut vinovăţia.

Această fată, al cărei nume nu a fost dezvăluit din considerente legale, întrucât este minoră, a recunoscut în faţa instanţei că a proferat ameninţări în faţa unui hotel care găzduia migranţi, ea urmând să-şi afle sentinţa în luna septembrie.

Cu o zi în urmă, un alt minor, un băiat în vârstă de 12 ani, a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Manchester pentru participarea la distrugerea unui autobuz în faţa unui hotel care găzduia migranţi, pentru spargerea vitrinei unui magazin de ţigări electronice şi pentru aruncarea unui obiect în direcţia poliţiei. Judecătorul a dispus ca minorul să rămână în arest până la pronunţarea sentinţei.

„Destul este destul”

Protestele violente au fost declanşate după înjunghierea mortală în oraşul Southport pe 29 iulie a trei fetiţe de către un adolescent în vârstă de 17 ani ai cărui părinţi sunt imigranţi rwandezi.

Desfăşurate sub lozincă „Destul este destul” (Enough is enough), referire la debarcarea migranţilor ilegali veniţi în Regatului Unit cu bărci pneumatice traversând Canalul Mânecii, aceste proteste s-au extins în mai multe oraşe britanice, iar în urma atacurilor asupra unor moschei şi centre de găzduire a migranţilor, în special hoteluri, au degenerat în confruntări violente cu poliţia şi cu contra-manifestanţii anti-rasişti.

Violenţele au încetat de o săptămână în urma numeroaselor arestări, care au ajuns marţi la 975, potrivit poliţiei britanice. De asemenea, 546 de persoane au fost până în prezent inculpate, printre care şi adolescenţi.

Sentinţe de închisoare cu executare au fost deja pronunţate, inclusiv pentru incitare la violenţă prin mesaje pe Facebook. Aceste condamnări sunt adesea transmise la televiziune, o metodă prin care premierul laburist Keir Starmer caută să descurajeze noi proteste.

Alte articole

Ultimă oră