1.4 C
Londra

Douăzeci de luni de închisoare pentru un român care a condus pe dreapta

Românul Constantin Muscalu, aflat la volanul furgonetei sale, s-a ciocnit cu un camion pe A426 Rugby Road, lângă Cotesbach, pe 20 martie 2020, a precizat poliția din Leicestershire.

Ambii șoferi au fost răniți și au avut nevoie de săptămâni de tratament în spital, au adăugat oamenii legii.

Șoferul român, care făcea livrări, a fost condamnat la închisoare din cauză că a provocat o coliziune frontală conducând pe partea greșită a drumului.

Muscalu, 27 de ani, a recunoscut că a provocat vătămări grave prin conducerea periculoasă când a fost audiat la Leicester Crown Court și a fost condamnat la 20 de luni de închisoare, transmite BBC News.

De asemenea, i s-a interzis să conducă timp de doi ani și 10 luni.

Spre sud pe carosabilul îndreptat spre nord

Poliția a anunțat că o anchetă asupra accidentului a constatat că Muscalu – cetățean român – se deplasase spre sud pe carosabilul îndreptat spre nord.

Acesta nu a întreprins niciun gest de a evita contactul cu camionul care se apropia, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Sgt Paul Hawkins, de la Poliția Leicestershire, a spus că acțiunile lui Muscalu ar fi putut avea consecințe mult mai grave.

„Nu știu dacă a fost o scădere momentană de concentrare, dar el va fi conștient că în Marea Britanie circulăm pe partea stângă a drumului și exista semnalizare rutieră amplă pentru a evidenția acest lucru”, a spus polițistul.

„Rănile suferite de celălalt șofer au avut un impact semnificativ asupra vieții sale”, a spus el.

Alte articole

Ultimă oră