1.4 C
Londra

Dilemă: Al câtelea copil al lui Boris Johnson s-a născut marți?

Soţia fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, Carrie Johnson, a anunţat marţi naşterea celui de-al treilea copil al cuplului şi cel puţin al optulea pentru fostul şef al guvernului britanic, cunoscut pentru tumultuoasa sa viaţă sa amoroasă.

„Bun venit pe lume, Frank Alfred Odysseus Johnson, născut pe 5 iulie la 9.15”, a scris Carrie Johnson, în vârstă de 35 de ani, pe Instagram, într-o postare care însoţeşte o fotografie în care apare cu nou-născutul în braţe.

„(Puteţi ghici numele pe care l-a ales soţul meu!?)”, a adăugat ea, mulţumind personalului maternităţii din cadrul University College Hospital din Londra, o unitate a NHS.

Bebeluşul este al treilea copil al cuplului, căsătorit din 2021, după naşterea lui Wilfred, în aprilie 2020, şi a lui Romy, în decembrie 2021, când Boris Johnson era încă prim-ministru.

Johnson, în vârstă de 59 de ani, este, de asemenea, tatăl altor patru copii (doi băieţi şi două fete) din mariajul cu avocata Marina Wheeler, a doua sa soţie. Fostul prim-ministru a mai fost recunoscut ca tată al unei alte fiice, dintr-o relaţie extraconjugală.

Speculațiile continuă

În septembrie 2021, cu puţin timp înainte de naşterea lui Romy, Johnson a confirmat la postul de televiziune american NBC că avea la momentul respectiv şase copii, fără a pune însă capăt speculaţiilor privind numărul real al progeniturilor sale.

Johnson a părăsit Downing Street în vara anului 2022, fiind forţat să demisioneze după o serie de scandaluri.

Ulterior, el a câştigat milioane ţinând discursuri în timp ce era încă parlamentar.

Alte articole

Ultimă oră