cetateanul.uk

Cum și-a omagiat mama Regele Charles al III-lea

Foto: (c) Buckingham Palace/Hugo Burnand/Handout

Foto: (c) Buckingham Palace/Hugo Burnand/Handout

La un an după decesul fostei suverane, Regele Charles al III-lea i-a adus un omagiu mamei sale, Elisabeta a II-a.

Regele a salutat „viaţa ei lungă” şi „serviciile ei devotate”, mulţumind totodată publicului pentru sprijinul acordat după ce a urcat pe tronul Regatului Unit.

Regele Charles al III-lea a transmis un scurt mesaj de la Castelul Balmoral, unde şi-a petrecut o parte din vara acestui an.

„Cu ocazia primei comemorări a morţii Majestăţii Sale şi la un an de la ascensiunea mea pe tron, ne amintim cu multă afecţiune de viaţa ei lungă, de serviciile ei devotate şi de tot ceea ce a reprezentat ea pentru mulţi dintre noi”, a scris suveranul britanic.

„Sunt, de asemenea, profund recunoscător pentru dragostea şi sprijinul care au fost exprimate faţă de soţia mea şi de mine însumi pe parcursul acestui an, în timp ce noi facem tot ce este posibil pentru a fi în slujba voastră, a tuturor„, a adăugat regele Charles al III-lea.

Fiul cel mic al suveranului, prinţul Harry, care întreţine relaţii glaciale cu familia regală britanică, a vorbit şi el joi seară despre Elisabeta a II-a, bunica lui, într-un discurs susţinut la o gală de caritate.

Pe 8 septembrie 2022, regina Elisabeta a II-a se stingea din viaţă la vârsta de 96 de ani în Castelul Balmoral din Scoţia, după o domnie de 70 de ani. Decesul ei a generat un val de omagii emoţionante în Regatul Unit, de-a lungul întregii perioade de doliu naţional. În schimb, prima comemorare a morţii sale nu va fi marcată prin niciun mare eveniment public.

Exit mobile version