Partidele de opoziţie au profitat de pe urma problemelor recente ale guvernului, iar Partidul Conservator al prim-ministrului britanic Boris Johnson a pierdut controlul asupra fiefurilor tradiţionale londoneze şi a înregistrat înfrângeri şi în alte regiuni la alegerile locale, arată primele rezultate date vineri publicității.
Partidul lui Johnson a fost înlăturat în Wandsworth – un bastion conservator din 1978 cu nivel de impozitare scăzut, care a fost una dintre principalele ţinte ale Partidului Laburist, de opoziţie.
Conservatorii au mai anunţat că au pierdut controlul asupra districtului Barnet, care a fost deţinut de partid în toate alegerile din 1964, mai puţin în două ocazii.
„Acesta este un avertisment din partea alegătorilor conservatori”, a declarat Daniel Thomas, liderul conservator al consiliului din Barnet.
Rezultatele finale ce urmează a fi anunţate vineri mai târziu vor oferi cea mai importantă imagine a opiniei publice de când Johnson a câştigat cea mai mare majoritate pentru Partidul Conservator din ultimii peste 30 de ani în alegerile generale din 2019.
Gafele lui Johnson
Votul este primul test electoral pentru Johnson de când el a devenit primul lider britanic care a încălcat legea în timpul exercitării mandatului. El a fost amendat luna trecută pentru că a participat la o petrecere de ziua de naştere în biroul său în 2020, încălcând regulile de distanţare socială în vigoare pentru a reduce răspândirea COVID-19.
Primele rezultate au arătat că Partidul Conservator a pierdut 92 de locuri de consiliu. Principalul Partid Laburist de opoziţie a câştigat 23 de locuri şi liberal-democraţii 42.
Un rezultat slab va creşte presiunea asupra lui Johnson, care se luptă de luni de zile pentru supravieţuire politică şi se confruntă cu posibilitatea mai multor amenzi din partea poliţiei pentru prezenţa sa şi la alte petreceri în timpul lockdown-ului.
Rezultatele vor decide aproape 7.000 de mandate de consilieri, inclusiv toate cele din Londra, Scoţia şi Ţara Galilor şi o treime din mandate în cea mai mare parte a restului Angliei.