cetateanul.uk

Congresul a fost informat că guvernul SUA ar deține rămășițele unui OZN și ale unor extratereștrii

David Grusch, un fost ofiţer al unui serviciu de informaţii din Statele Unite, a declarat miercuri că este „absolut convins” că Statele Unite se află în posesia unui OZN – obiecte desemnate de curând prin titulatura de „fenomen aerian neidentificat” (UAP) de autorităţile americane – şi chiar în posesia unor rămăşiţe pământeşti ale operatorilor săi.

„În cadrul atribuţiunilor mele, am aflat că exista un program (…) ce viza recuperarea rămăşiţelor unui aparat neidentificat şi analizarea lui” pentru a înţelege felul în care el funcţiona, a declarat Grusch în faţa unei comisii a Congresului american.

„Am luat decizia, bazându-mă pe datele pe care le-am cules, să îi anunţ pe superiorii mei ierarhici şi pe mai mulţi membri ai inspecţiei generale şi să devin un avertizor de integritate”, a adăugat el.

Fostul agent, presat cu întrebări în timpul audierii, a spus că nu poate să ofere detalii suplimentare pentru public, întrucât ar fi vorba despre informaţii clasificate. După părerea lui, guvernul american ascunde informaţii faţă de public, dar şi faţă de Congres.

El a dat asigurări că a putut să interogheze „personal” mai multe persoane care aveau cunoştinţe directe despre existenţa obiectului zburător non-terestru.

„Această mărturie se bazează pe informaţii care mi-au fost transmise de persoane ale căror antecedente de legitimitate şi de servicii aduse ţării noastre sunt cunoscute şi multe dintre ele mi-au prezentat dovezi convingătoare, sub forma unor fotografii, documente oficiale şi mărturii orale protejate prin legea secretului de stat”, a adăugat el.

„Nu avem încă răspunsuri”

Fostul ofiţer al serviciului de informaţii militare a fost interogat de o comisie a Camerei Reprezentanţilor care examinează chestiuni de securitate naţională, alături de alţi doi foşti piloţi americani, care au spus că au observat fenomene anormale.

Politicianul republican Tim Burchett şi-a exprimat sprijinul faţă de cei trei bărbaţi audiaţi, afirmând că a sosit timpul să fie deconspirat secretul ce planează asupra acestui caz.

Interogat despre posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, purtătorul de cuvânt al Consiliului naţional de securitate, ataşat la Casa Albă, a declarat miercuri că nu are o poziţie în această chestiune.

„Estimăm că există fenomene aeriene neidentificate, care au fost evocate şi raportate de piloţi din Marină şi din Forţele Aeriene”, a declarat John Kirby. „Nu avem încă răspunsuri despre ceea ce reprezintă aceste fenomene”, a adăugat el.

Reprezentantul biroului din cadrul Pentagonului însărcinat cu anchetarea acestor fenomene şi a riscurilor lor asupra securităţii naţionale a declarat în luna aprilie că niciun semn de activitate extraterestră nu a fost identificat.

Biroul menţionat „nu a detectat nicio dovadă credibilă privind o activitate extraterestră, o tehnologie extraterestră sau obiecte care sfidează legile fizicii”, a spus atunci Sean Kirkpatrick.

Exit mobile version