-0.3 C
Londra

Concertele lui Taylor Swift de pe Wembley, sub semnul întrebării

Ministrul britanic al Poliţiei, Diana Johnson, a declarat că Scotland Yard va analiza „toate informaţiile” înainte ca Taylor Swift să revină în Regatul Unit pentru o nouă serie de concerte.

Miercuri, cele trei concerte pe care cântăreaţa americană urma să le susţină în capitala Austriei, Viena, au fost anulate din cauza unui aparent complot ce ar fi fost organizat pentru a lansa un atac terorist în locul de desfăşurare al acestor spectacole.

Taylor Swift urma să cânte pe Stadionul Ernst Happel din Viena joi, vineri şi sâmbătă. Artista americană are apoi programate cinci concerte pe Stadionul Wembley din Londra între 15 şi 20 august.

Întrebată de jurnaliştii postului radiofonic LBC despre arestarea unor suspecţi extremişti la Viena şi despre posibilele implicaţii pe care acest lucru le-ar avea asupra secţiunii finale din Regatul Unit a turneului cântăreţei Taylor Swift, Diana Johnson a răspuns astfel: „În mod clar, Poliţia va analiza toate informaţiile şi va lua decizii, ea evaluează riscurile pentru orice eveniment organizat în această ţară, iar acest lucru ţine de competenţa Poliţiei”.

Legea Martyn

„Pot să spun, de asemenea, că există, desigur, un angajament în programul nostru din alegerile generale de a introduce în Parlament legea Martyn, care, din nou, are ca scop să se asigure că acele locuri ce ar putea fi supuse unui atac terorist dispun de tot ceea ce au nevoie în ceea ce priveşte menţinerea siguranţei oamenilor, iar acest lucru va fi prezentat de Guvern în scurt timp”, a adăugat Diana Johnson.

Legea Martyn este numită după victima atentatului de la Manchester Arena din 2017, Martyn Hett, şi a fost concepută pentru a contribui la protejarea spaţiilor de concerte împotriva atacurilor teroriste. Iniţiativa a făcut parte din primul discurs rostit de regele Charles al III-lea în numele noului Guvern laburist din Regatul Unit. Discursul regelui susţinut în Parlamentul de la Londra stabileşte programul legislativ al Guvernului britanic.

Poliţia Metropolitană a declarat că nu există informaţii despre „niciun incident notabil” în ceea ce o priveşte pe Taylor Swift, iar Poliţia îi va ţine pe oameni la curent.

Alte articole

Ultimă oră