Pe 16 septembrie 1896 era invitat să concerteze la recepțiile de gală de la Palatul Regal din București și la Poiana Stânei, cu ocazia vizitei oficiale a împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei în România.
Moare la începutul 7 noiembrie 1905. E dus între Lizeanu și viitoarea Mașină de Pâine, un loc, la propriu, cu multă verdeață. De aceea i se și spune cimitirului „La pătrunjel”. Toți marii lăutari aveau să meargă, pe rând, acolo…
Născut în 1838, într-un București ce avea atunci 81 de mahalale cu 10.601 case și 63.644 de locuitori, Angheluș Dinicu, bunicul lui Grigoraș Dinicu, pusese „Ciocârlia” pe note, care, în interpretarea sa și a violonistului Sava Pădureanu a făcut senzație la Expoziția Universală de la Paris din 1889, astfel că cei doi și tarafurile lor au câștigat medalia de aur la concursul internațional de lăutari organizat în cadrul Expoziției.
Era fiul al lui Costache, cel mai prețuit lăutar al curții lui Grigore Ghica-Vodă. Învață naiul de mic de la naiștii tarafului lui Dumitrache și Năstase Ochialbi.
„Era o minune”
Faimoasa „Ciocârlie” – a cărei melodie a fost schițată încă de pe vremea lui Barbu Lăutarul – a fost adăugită și desăvârșită de Angheluș.
„Era o minune Ciocârlia asta și era una din cele mai prețioase nestemate ale repertoriului lăutăresc. O pusese pe note Angheluș Dinicu, pentru Expoziția de la Paris, și o publicase editorul Leopold Stern, dar ea nu părea să fie o compoziție originală, ci mai curând prelucrarea și îmbogățirea unor încercări mai vechi”, spunea George Sbârcea.
Angheluș avut trei fii, toți muzicieni: Dimitrie Dinicu, Gheorghe Dinicu și Nicolae Dinicu.
A compus și aranjat melodii inspirate din folclorul românesc, publicând în revista Doina lucrările Sârba zânelor (1884), Hora Florica (1885), Hora Angelica (1885), Sârba Oloaga (1885) etc.
