cetateanul.uk

Cei mai „străluciți și mai buni” în profesia lor vor primi vize de muncă în Marea Britanie

FOTO: akbarnemati/Pixabay.com

FOTO: akbarnemati/Pixabay.com

Autoritățile britanice anunță că absolvenții celor mai bune universități din lume vor fi eligibili pentru vize de muncă în Marea Britanie. Este vorba despre o nouă campanie de vize care urmărește să-i atragă pe cei mai „străluciți și mai buni” în profesia lor.

Schema îi are în vedere pe absolvenții celor mai bune universități din afara Marii Britanii care au încheiat studiile în ultimii cinci ani, scrie BBC.

Absolvenții vor fi eligibili indiferent de locul în care s-au născut. Li se va acorda o viză de muncă cu durata de doi ani dacă au diplomă de licență sau master și de trei ani dacă au un doctorat. Ulterior, dacă îndeplinesc anumite cerințe, ei vor putea trece la alte vize de muncă pe termen lung.

Pentru a fi eligibili pentru acest nou program, o persoană trebuie să fi urmat o universitate care să fi fost clasată în primele 50, în cel puțin două dintre clasamentele universitare mondiale Times Higher Education, Quacquarelli Symonds World University Rankings sau The Academic Ranking of World Universities în anul în care au absolvit.

Lista universităților eligibile din 2021, publicată online de guvern, include 20 de universități din SUA, inclusiv Harvard, Yale și MIT. Pe lista universităților eligibile se mai află Universitatea din Hong Kong, Universitatea din Melbourne, Universitatea de Științe și Litere din Paris.

Unii academicieni și-au exprimat dezamăgirea că nicio universitate din Asia de Sud, America Latină sau Africa nu a fost inclusă pe listă. Dr. Amina Ahmed El-Imam, lector la Universitatea Ilorin din Nigeria, a transmis într-un mesaj pe Twitter că noile oportunități „ar trebui să țină cont și să includă talentul african”.

Absolvenții își vor putea aduce și familiile, deși trebuie să aibă fonduri de cel puțin 1.270 de lire sterline pentru a se întreține. De asemenea, vor trebui să cunoască limba engleză cel puțin la nivelul intermediar B1.

Exit mobile version