1.4 C
Londra

Ce se mai întâmplă cu asigurările la Euroins

Contractele de asigurare emise de societatea Euroins Asigurare-Reasigurare rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023, conform unei informări a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

„Având în vedere OUG 71/01.09.2023, aducem în atenţia asiguraţilor societăţii Euroins SA următoarele informaţii: Potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă mai sus menţionată: ‘Pentru poliţele de asigurare/reasigurare, încheiate de societăţile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvenţă în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile, prevăzute la art. 262 alin. (32) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungesc cu 90 de zile’. Astfel, contractele de asigurare emise de către societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023 pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanţii (Clasa 15). În perioada rămasă până la data menţionată, poliţele acoperă riscurile menţionate conform contractelor de asigurare”, a anunţat FGA.

În eventualitatea în care clienţi doresc să denunţe poliţele de asigurare, pot realiza acest lucru până la data de 7 decembrie 2023, inclusiv, pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanţii. Poliţele se denunţă la asigurătorul emitent – Euroins -, printr-o solicitare transmisă la adresa de email: reziliere@euroins.ro

Restituirea diferenţei de primă

Conform FGA, pot solicita restituirea diferenţei de primă doar asiguraţii care nu au daune avizate pe poliţele de asigurare (nu au fost deschide dosare de daună pe poliţele lor). Suma cuvenită reprezintă prima datorată de asigurătorul debitor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Diferenţa de primă va fi restituită de către FGA, pe baza unei Cereri de plată restituire primă-Anexa 9, disponibilă online, pe site-ul FGA, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro

„Dacă solicitaţi restituirea de primă, până la data de 7 decembrie 2023 – data încetării de drept a poliţelor de asigurare Euroins (mai puţin poliţele de garanţii), trebuie ca înainte de depunerea cererii de plată la FGA să denunţaţi poliţa de asigurare la Euroins SA, urmând a se aplica un termen de preaviz de 20 de zile până la data la care produce efecte încetarea contractului. Doar după denunţarea poliţei puteţi transmite Cererea de plată privind acordarea restituirii de primă, la FGA”, menţionează instituţia.

Conform legii, asiguraţii Euroins, după data de 7 decembrie 2023 (ultima zi de valabilitate a poliţelor, altele decât cele de garanţii), se vor putea adresa direct FGA cu o cerere de plată restituire primă-anexa 9, pentru a solicita restituirea diferenţei de primă pe perioada rămasă neacoperită. Practic, din moment ce toate poliţele încetează de drept la 7 decembrie 2023, nu mai este nevoie să denunţe/prezinte dovada denunţării poliţei la asigurător şi se adresează direct Fondului, în termenul prevăzut de lege. În cazul lor, la „cuantum sumă”, creditorii de asigurare fie îşi calculează singuri diferenţa de primă de restituit, fie menţionează textul „conform calcul FGA”.

Dacă asiguratul denunţă poliţa la asigurător, va primi de la acesta o informare în care este menţionată inclusiv valoarea diferenţei de primă care trebuie restituită, prin intermediul FGA, pe baza anexei 9-cerere restituire primă, transmisă la Fond. Astfel, asiguratul va completa la „cuantum sumă” suma pe care o solicită din disponibilităţile Fondului.

În măsura în care suma nu este specificată/calculată de petent, acesta are posibilitatea să completeze cu textul „conform calcul FGA”, urmând ca Fondul, la momentul instrumentării cererii de restituire primă, pe baza datelor din cererea creditorului de asigurare precum şi a datelor transmise de asigurător, conform legii, să calculeze valoarea diferenţei de primă de restituit.

La data de 7 decembrie 2023, poliţele de asigurare încetează de drept, indiferent de termenele de preaviz stabilite conform condiţiilor contractuale sau prevăzute de lege.

FGA aduce la cunoştinţa potenţialilor creditori de asigurare ai societăţii Euroins, care au denunţat/intenţionau să denunţe poliţele de asigurare la societate ,,că, în cazul poliţelor denunţate, dacă cererea de denunţare a fost transmisă şi înregistrată la asigurătorul în faliment, asiguratul nu poate reveni asupra denunţării, efectele acesteia urmând a se produce cu aplicarea termenului de preaviz de 20 zile. În cazul poliţelor care nu au fost denunţate, FGA precizează că acestea rămân în vigoare până la data expirării prevăzută în contract, dar nu mai târziu de 7 decembrie 2023, când operează încetarea de drept a acestora pentru toate tipurile de contracte de asigurare, mai puţin pentru cele de garanţii, care încetează de drept la data de 5 februarie 2024.

Până la 31 august 2023, FGA a înregistrat un număr de 55.115 cereri de restituire primă-anexa 9, din partea creditorilor societăţii Euroins. Dintre acestea, FGA a avizat până la finele lunii august 2023 un număr de 8.164 cereri de restituire primă, în cadrul Comisiei Speciale a Fondului. Suma aprobată la plată pentru cererile de restituire primă menţionate este în sumă de circa 4,98 milioane de lei.

Alte articole

Ultimă oră