cetateanul.uk

Cât a costat Brexit-ul

FOTO: Tumisu/Pixabay.com

FOTO: Tumisu/Pixabay.com

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a dus la o contracţie de 6% a economiei sale până acum, ceea ce înseamnă un cost anual de 140 miliarde de lire (178 miliarde de dolari), iar scăderea ar putea ajunge la 10% până în 2035, a afirmat joi primarul Londrei, Sadiq Khan.

Khan, un laburist care a votat împotriva Brexitului în 2016, îşi bazează declaraţia pe un raport pe care l-a comandat firmei de consultanţă Cambridge Econometrics, care a estimat cu cât ar fi crescut economia dacă Marea Britanie ar fi votat pentru a rămâne în UE.

‘Este evident acum că Brexitul nu funcţionează. Versiunea hard de Brexit la care am ajuns ne trage în jos economia şi duce la creşterea costului vieţii’, urmează să declare Khan într-un discurs pe care îl va susţine joi, conform versiunii publicate în avans.

Partidul Laburist, de opoziţie, deţine un mare avans în sondaje înaintea conservatorilor prim-ministrului Rishi Sunak înaintea alegerilor pe care acesta intenţionează să le convoace pentru a doua jumătate a anului.

Liderul laburist, Keir Starmer, s-a arătat însă rezervat în a da detalii despre cum ar întări relaţiile cu UE.

Previziuni sumbre

Estimarea făcută de Cambridge Econometrics cu privire la costurile Brexitului le depăşeşte pe altele recente.

În noiembrie, Institutul Naţional de Cercetări Economice şi Sociale (NIESR) estima că economia ţării s-a contractat cu 2-3%, cu o prognoză de 5-6% până în 2035.

Potrivit Cambridge Econometrics, este de aşteptat ca Brexitul să reducă creşterea economică anuală cu 0,4 puncte procentuale începând de acum şi până în 2035, cu 3 milioane numărul locurilor de muncă şi investiţiile cu treime în acelaşi orizont de timp.

Evaluarea consecinţelor Brexitului a fost complicată de pandemia de COVID-19 apărută cu câteva luni înainte de ieşirea oficială a Marii Britanii din UE.

După Brexit, migraţia netă a crescut, dat fiind că un nou sistem de vize de muncă a dus la o creştere considerabilă a imigraţiei din afara UE, care a depăşit o scădere a numărului de imigranţi din UE care anterior nu aveau nevoie de vize.

Exit mobile version