O trupă britanică a stabilit un nou record pentru cea mai lungă perioadă de timp de care a avut nevoie o piesă pentru a ajunge în fruntea topului american Billboard Hot 100.
Formația Glass Animals a urcat pe prima poziţie în topul american Billboard Hot 100 cu single-ul ei „Heat Waves”.
Acest cântec al trupei din comitatul Oxford a avut o ascensiune lentă, de 59 de săptămâni, înainte să urce pe primul loc în topul Billboard Hot 100.
Precedentul record aparţinea unei piese a cântăreţei americane Mariah Carey, All I Want For Christmas Is You, care a fost de 35 de săptămâni.
De la începutul pandemiei
„Nu-mi vine să cred”, a declarat solistul formaţiei britanice, Dave Bayley, într-un mesaj publicat pe Twitter.
„Acest cântec a fost lansat la începutul pandemiei şi nu credeam că va ajunge nicăieri din acest motiv, dar a ajuns totuşi în frunte datorită vouă, fanilor, care l-aţi îndrăgit atât de mult”, a adăugat el.
Cu un singur single, trupa Glass Animals a fost prezentă în topul american cu 27 de săptămâni mai mult decât a făcut-o celebrul grup The Prodigy în întreaga sa carieră.
De asemenea, graţie aceleiaşi piese, Glass Animals a devenit prima formaţie din Marea Britanie care a pătruns în topul 10 global de pe Spotify după performanţa similară realizată de grupul Clean Bandit în 2018.
Single-ul „Heat Waves” a avut nevoie de multe luni pentru a trece de la posturile radiofonice alternative la cele pop clasice, construindu-şi o bază tot mai solidă de fani pe măsură ce a fost difuzat şi pe platformele de streaming.
Trupa Glass Animals a primit şi un ajutor nesperat din partea unei utilizatoare a platformei de socializare TikTok, Juliette Cullen, care a folosit piesa „Heat Waves” pentru a-şi ilustra muzical un videoclip devenit viral despre absenţa cartofilor prăjiţi ondulaţi în anumite restaurante ale lanţului de magazine MacDonald’s.
Piesa „Heat Waves” a adunat 1,3 miliarde de difuzări numai pe Spotify, mama artistului britanic ar fi trebuit să înceapă această procedură în urmă cu 9.900 de ani.
Cântecul formaţiei britanice a fost lansat ca single independent în iunie 2020 şi a intrat pentru prima dată în topul american, pe poziţia cu numărul 100, în ianuarie 2021.