1.3 C
Londra

Cameră de hotel din Slănic Moldova, devastată de turiști. Vinovații ar putea fi români din Marea Britanie

Televizor spart și mobilier distrus. Este dezastrul lăsat de mai mulți turiști care s-au cazat într-o cameră de hotel din Slănic Moldova.

Când au preluat camera, angajații hotelului au rămas șocați, relatează Digi24.ro. Cameristele au găsit o mizerie de nedescris şi mai multe lucruri distruse. Camera era plină cu pungi cu gunoaie, pe covor erau resturi de mâncare, televizorul era spart, iar un perete era pătat. Imaginile au fost publicate pe Facebook de către reprezentanții hotelului.

Administratorul hotelului a depus o plângere la Poliție pentru distrugere. Pentru că rezervarea camerei s-a făcut de pe un număr de mobil din Marea Britanie, anchetatorii bănuiesc că autorii sunt cetățeni români care locuiesc în această țară. De aceea, este puțin probabil ca autorii să poată fi trași la răspundere.

Slănic Moldova
FOTO Facebook

Incidentul s-a produs la câteva zile după ce o altă unitate de cazare a fost complet distrusă de turiști. Faptele s-au petrecut într-o pensiune din Centrul Capitalei. Proprietarul le-a povestit jurnaliștilor Digi24 cum turiștii pe care i-a găzduit în noaptea dintre ani i-au distrus vila. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere.

Alte articole

Ultimă oră