cetateanul.uk

Britanicii au virat la dreapta

Nigel Farage

Nigel Farage

Sistemul electoral majoritar din Marea Britanie a asigurat până acum o reprezentare disproporţionat de puternică în Parlament pentru cele două partide consacrate, Partidul Laburist şi Partidul Conservator.

Însă, un sondaj dat publicităţii luni arată că partidul de dreapta Reform UK condus de militantul pro-Brexit Nigel Farage este în prezent, pentru prima oară, cel mai popular partid din Regatul Unit.

Una din patru persoane din totalul celor 2.465 intervievate de YouGov duminică şi luni au spus că ar vota pentru Reform UK dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare.

Sondajul a fost realizat pentru canalul de ştiri Sky News.

Reform UK a obţinut în acest sondaj 25%, depăşind Partidul Laburist de guvernământ, în favoarea căruia s-au exprimat 24% din persoanele intervievate.

Dintre cei chestionaţi, doar 21% au spus că vor vota pentru Partidul Conservator, care cel mai recent s-a aflat la putere din 2010 până în 2024.

YouGov a subliniat că avansul de 1% al Reform UK faţă de Partidul Laburist se încadrează „în marja de eroare” a sondajului. Cu toate acestea, succesul partidului de dreapta în sondaje este remarcabil.

Nigel Farage a reuşit în sfârşit să câştige un loc în Camera Comunelor la alegerile de anul trecut, la a opta încercare după decenii de activitate în politică.

Reform UK are în prezent doar cinci parlamentari în Parlamentul cu 650 de locuri, în pofida faptului că a obţinut peste 4 milioane de voturi, în comparaţie cu conservatorii care au câştigat 121 de locuri cu 6,8 milioane de voturi şi laburiştii care au câştigat 412 locuri cu 9,7 milioane de voturi.

Următoarele alegeri generale din Marea Britanie sunt programate pentru 2029.

Exit mobile version