1.4 C
Londra

Biden, în vizită la rudele irlandeze

Mândru de moştenirea sa irlandeză, Joe Biden a petrecut miercuri puţin peste jumătate de zi în Irlanda de Nord unde s-a întâlnit cu premierul britanic Rishi Sunak, după care s-a deplasat în Republica Irlanda pentru o vizită de două zile şi jumătate pe agenda căreia are discursuri şi întâlniri cu oficialităţi şi rude îndepărtate.

Joe Biden a plecat din Irlanda de Nord în Republica Irlanda, unde şi-a început turneul irlandez în comitatul Louth – la jumătatea distanţei dintre Belfast şi Dublin – unde s-a născut străbunicul său, James Finnegan.

„O senzaţie minunată. Ca şi cum m-aş fi întors acasă”, a spus Biden, purtând o şapcă de baseball, în timp ce privea de la Castelul Carlingford peste apă, spre Warrenpoint, în Irlanda de Nord, de unde stră-străbunicul său, cizmarul Owen Finnegan, a plecat în SUA în 1849. Familia sa l-a urmat un an mai târziu.

Preşedintele american s-a întâlnit la castel cu vice-prim-ministrul Irlandei, Micheal Martin, şi cu cel mai faimos văr îndepărtat al său, Rob Kearney. Născut în Louth, acesta este unul dintre cei mai de succes foşti jucători de rugby din Irlanda.

Vineri se întâlnește cu rude din altă ramură a familiei în comitatul Mayo din vestul ţării, unde va rosti o alocuţiune publică.

Îndemn pentru politicienii nord-irlandezi

Preşedintele Joe Biden i-a îndemnat miercuri pe liderii politici din Irlanda de Nord să restabilească funcţionarea instituţiilor locale de guvernare în care îşi împart puterea, cu promisiunea că zeci de mari corporaţii americane sunt gata să investească în regiune, cu prilejul prezenţei sale la Belfast pentru a marca cea de-a 25-a aniversări a păcii.

Scurta oprire la Belfast a avut loc pe fundalul celui mai recent impas politic în care instituţiile de guvernare locală, o parte cheie a acordului de pace din 1998, nu s-au reunit de mai bine de un an din cauza unei dispute privind acordurile comerciale post-Brexit.

„A fost nevoie de ani lungi şi grei de muncă pentru a ajunge aici”, a spus Biden într-un discurs la noul campus al Universităţii Ulster din Belfast, remarcând modul în care oraşul s-a transformat de când l-a vizitat prima oară, pe vremea când era un tânăr senator.

Belfastul de astăzi este inima vie a Irlandei de Nord şi este gata să genereze oportunităţi economice fără precedent. Există zeci de mari corporaţii americane care doresc să vină aici dorind să investească”, a afirmat liderul american.

Acordul de pace din 1998 a fost susţinut de SUA şi a pus capăt în mare parte unei perioade de 30 de ani de vărsare de sânge între naţionaliştii romano-catolici şi susţinătorii unionişti protestanţi. Progresul politic a fost însă împiedicat de o serie de dispute, cel mai recent privind modul în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană afectează graniţa cu Irlanda, membru al UE.

Preşedintele american a afirmat că împărţirea puterii rămâne esenţială pentru viitorul Irlandei de Nord şi că un guvern descentralizat eficient va „atrage oportunităţi şi mai mari în această regiune”.”Aşa că sper că adunarea şi executivul vor fi restabilite în curând. Aceasta este o decizie pe care trebuie să o luaţi voi, nu eu, dar sper că se va întâmpla”, a spus el unei audienţe care a inclus lideri din partea principalelor cinci partide politice din Irlanda de Nord.

Joe Biden a mai spus că recentul acord-cadru Windsor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie pentru a reduce barierele comerciale post-Brexit dintre Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit a oferit stabilitatea şi predictibilitatea necesare pentru a încuraja investiţii mai mari.

Acest acord nu a reuşit însă până acum să convingă cel mai mare partid pro-britanic din regiune, Partidul Unionist Democrat (DUP), să pună capăt boicotării parlamentului local.

Alte articole

Ultimă oră