0 C
Londra

Ambasador nou la Moscova

Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri numirea unui nou ambasador la Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Marea Britanie şi Rusia, în special după invadarea Ucrainei.

Nigel Casey, în prezent reprezentant al prim-ministrului britanic Rishi Sunak pentru Afganistan, în vârstă de 54 de ani, îi succede lui Deborah Bronnert, ambasadoare în capitala Rusiei din 2020.

El va prelua funcţia în noiembrie, a anunţat diplomaţia britanică într-un comunicat.

Nigel Casey s-a alăturat Ministerului Afacerilor Externe în 1991, ocupând diverse funcţii, fiind în post inclusiv la Moscova între 2003 şi 2006.

Restricții de deplasare

„Ca răspuns la acţiunile ostile” ale Regatului Unit, un fidel susţinător financiar şi militar al Ucrainei, Rusia a anunţat în iulie că impune restricţii de deplasare pe teritoriul său pentru diplomaţii britanici.

Concret, aceştia – cu câteva excepţii – vor trebui acum „să trimită un preaviz de cel puţin cinci zile lucrătoare în cazul deplasării în afara unei zone de liberă circulaţie de 120 km” în jurul Moscovei şi oraşului Ekaterinburg din Urali, potrivit diplomaţiei ruse, care afirmă că face acest lucru ca răspuns la „obstrucţionarea funcţionării normale” a misiunii diplomatice ruse pe teritoriul britanic.

În ultimele două decenii, pe lângă dezacordurile diplomatice, relaţiile dintre Londra şi Moscova au fost marcate de otrăvirea, mortală, în Regatul Unit în 2006 a fostului spion Aleksandr Litvinenko şi a fostului agent dublu Serghei Skripal, în 2018, care a supravieţuit.

Relaţiile bilaterale s-au deteriorat considerabil de la invazia rusă din Ucraina, în legătură cu care Londra a impus numeroase sancţiuni împotriva companiilor şi personalităţilor ruse, unele dintre acestea fiind acuzate că au jucat un rol în „deportarea forţată de copii ucraineni”.

Alte articole

Ultimă oră