Dr. Dan Miu s-a întors acasă, în România, după 15 ani petrecuți în linia întâi a medicinei de urgență din Franța. A ales să îmbrace din nou halatul alb la Spitalul Orășenesc Oravița, deși în sistemul sanitar francez câștiga de două ori mai bine. Dorul de casă, dar și progresele făcute la Unitatea de Primiri Urgențe din orașul său natal au fost decisive: „Dorul de cei apropiați și faptul că aici, la Oravița, s-au făcut pași importanți în modernizarea spitalului m-au convins că pot să-mi continui cariera și acasă. Cu sens”.
De la Floreasca la Franța, apoi înapoi în Banat
Medicul a plecat din România în 2010, după cinci ani lucrați în Spitalul Floreasca, în plină criză economică, când salariile din sistemul public fuseseră reduse cu 25%. Ca mulți alți colegi, a considerat atunci că doar în străinătate poate avea parte de o carieră profesională solidă și satisfacții pe măsură. „Am ales Franța în 2010, când ni se reduseseră salariile. Era o perioadă în care se pleca masiv. Chiar și de la Floreasca – care nu e un spital oarecare – am simțit că nu puteam crește profesional cum mi-aș fi dorit”, a povestit Dr. Dan Miu pentru expressdebanat.ro.
În Franța, a ajuns să lucreze într-un spital care deservea peste 250.000 de pacienți, într-un sistem foarte bine finanțat. A descoperit, însă, că nici acolo lucrurile nu sunt perfecte: „Toate sistemele de sănătate au bube. Franța nu face excepție.”
Întoarcerea acasă: Un „da” spus în câteva minute
Decizia de a reveni în România a venit în urma unei simple discuții cu managerul spitalului din Oravița, Mircea Popescu: „A fost nevoie de doar câteva minute de discuție. Am știut că merită să mă întorc. Cunosc bine problemele sistemului de aici, dar și ce poate fi adus din afară”.
Medicul s-a alăturat echipei UPU Oravița, unde infrastructura a fost semnificativ îmbunătățită în ultimii ani. Dotările actuale permit diagnosticarea rapidă și stabilizarea pacienților. Singura lipsă majoră: un tomograf.
Tomograf de ultimă generație pentru Oravița
Managerul spitalului, sprijinit de autoritățile locale, a reușit să obțină fonduri pentru achiziționarea unui tomograf modern. Aparatul va permite reducerea transferurilor către Spitalul Județean, făcute până acum doar pentru investigații imagistice.
„Un tomograf e vital. Fără el, transferăm pacienți pentru simple diagnostice radiologice. Cu aparatul în spital, câștigăm timp și salvăm vieți”, a mai spus Dr. Dan Miu.
„Nu salariile sunt marea problemă”
Medicul Dan Miu recunoaște că salariile medicilor s-au îmbunătățit în România, dar subliniază că problema reală este subfinanțarea sistemului: „Pentru o zi de spitalizare în Franța se alocă 1.100 de euro/pacient. În România, pentru 14 zile se alocă 500 de euro. Asta spune tot”.
Totuși, remarcă progresele din spitalele universitare din țară și consideră că în anumite unități medicale, inclusiv la Oravița, se poate practica medicina la standarde ridicate.
Pacienții din Oravița, tratați la același nivel cu cei din Timișoara
Deși lucrează acum pe mai puțin de jumătate din salariul câștigat în Franța, Dr. Dan Miu are o convingere fermă: „Pacienții care ajung la Urgențele din Oravița beneficiază astăzi de aceleași posibilități de intervenție ca în Timișoara!”.


