17.1 C
Londra

Cine intră în Marea Britanie are nevoie de un test PCR

Marea Britanie a decis ca, începând de marți, toate persoanele care intră în Regatul Unit să prezinte un test COVID-19 negativ. Măsura se aplică și celor vaccinați și este menită să prevină răspândirea variantei Omicron, care a fost deja descoperită la 160 de cetățeni.

Începând de marți, 7 decembrie, la intrarea în Marea Britanie va fi solicitat un test negativ de tip RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de plecare, inclusiv persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă.

În prezent, persoanele care sosesc în UK trebuie să se autoizoleze şi să se testeze în maximum două zile de la sosire.

„Observăm o creştere a numărului de cazuri legate de călătorii”, a explicat ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid în declaraţia în care a anunţat instituirea noilor măsuri, potrivit BBC.

Acesta a precizat, de asemenea, că Nigeria va fi adăugată pe lista roşie, alături de Africa de Sud şi de alte ţări africane. Persoanele care vor intra în Marea Britanie din aceste state vor fi izolate 10 zile, în hoteluri de carantină.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. 

Alte articole

Ultimă oră