16.4 C
Londra

Un român îi ajută pe britanici să-și cumpere case

Un român de 31 de ani, care a absolvit celebra Universitate Oxford, și-a deschis o afacere după ce a observat diferența uriașă dintre posibilitatea de a cumpăra o casă între România și Marea Britanie. Povestea sa a fost prezentată de jurnalista Andra Măciucă, pentru publicația britanică The London Economic.

Vadim Toader s-a născut la Roman, județul Neamț, și a venit în Marea Britanie în urmă cu mai bine de 12 ani pentru a studia inginerie, economie și management la Universitatea Oxford.

A fost considerat un student remarcabil. După absolvire s-a mutat la Londra pentru a deveni consultant strategic. Cu toate acestea, la scurt timp, a constatat că, deși salariul lui era considerabil, nu era suficient pentru a cumpăra o casă.

Tânărul român a înființat o firmă care să-i ajute pe tinerii profesioniști, împrumutându-le banii care lipsesc din plata avansului pentru a cumpăra apartamentul pe care și-l doreau cu ardoare. El a spus că ajutorul lui a fost mai ales pentru cei care nu aveau posibilități prea mari, iar părințiilor lor nu erau bogați.

Regatul Unit se află în jumătatea inferioară a numărului de proprietari de case din țările europene. 65% dintre cetățeni dețin propriile case, iar 85% dintre chiriași doresc să dețină propriile case, dar nu își permit. Prețul este prea mare. Drept urmare, aproximativ 3,7 milioane de oameni din Marea Britanie se simt prinși la mijloc în această problemă.

Toader crede cu fermitate că motivul acestei diferențe este raportul dintre prețurile proprietății și venituri, care este „mult mai mic” în România – prețurile imobiliarelor din marile orașe sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât veniturile românilor.

Alte articole

Ultimă oră