3.6 C
Londra

Ce a obținut Starmer de la Trump

Venit cu o invitaţie regală rară care l-a încântat pe Donald Trump, prim-ministrul britanic Keir Starmer a primit în schimb joi o abundenţă de amabilităţi, speranţa unui armistiţiu comercial, dar nicio garanţie fermă privind Ucraina din partea preşedintelui american.

„Aţi fost formidabil în negocierile noastre. Sunteţi foarte dur în afaceri”, i-a spus, pe un ton aprobator, preşedintele american şi fostul promotor imobiliar invitatului său, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, înainte de a-l complimenta privind accentului său „frumos”.

Donald Trump a acceptat cu o mulţumire vizibilă o invitaţie din partea regelui Charles al III-lea pentru o vizită de stat, care ar fi a doua pentru el în Regatul Unit după cea din 2019.

O invitaţie prin urmare „cu adevărat specială”, potrivit lui Keir Starmer. „Asta nu s-a mai întâmplat niciodată înainte”, a spus liderul laburist când i-a dat scrisoarea lui Donald Trump, mare admirator al familiei regale şi amator de pompă monarhică.

Prim-ministrul britanic a dat asigurări în cadrul unei conferinţe de presă comune că Regatul Unit are un „prieten adevărat” în persoana preşedintelui american.

„Un moment de real pericol”

Amândoi au insistat asupra urgenţei de a pune capăt ostilităţilor din Ucraina, la trei ani după invazia rusă, dar au avut păreri diferite asupra modului de a asigura o pace durabilă.

Donald Trump a avertizat că ar trebui să se ajungă la un armistiţiu „curând”, altfel existând riscul de a nu mai fi obţinut deloc. Keir Starmer a vorbit despre „un moment de real pericol”, dar a făcut de asemenea apel la evitarea oricărui acord care „recompensează agresorul”.

Prim-ministrul britanic a declarat că ţara sa este gata „să trimită soldaţi şi avioane” în Ucraina pentru a descuraja Rusia să treacă din nou la atac odată ce s-a obţinut pacea, dar el nu a obţinut de la gazda sa asigurarea că SUA ar susţine un astfel de efort aducând garanţii de securitate.

„Acordul trebuie să fie unul durabil”, a declarat ulterior Keir Starmer într-un interviu pentru Fox News, insistând asupra necesităţii de a-i garanta aplicarea.

Donald Trump, care a criticat NATO de mai mult ori, a declarat că „susţine” articolul 5 al tratatului fondator al Alianţei transatlantice, cel care include principiul apărării reciproce, dar a adăugat: „Nu cred că vom avea cel mai mic motiv” de a-l invoca pentru a proteja trupe britanice sau franceze în Ucraina.

Mai devreme, în Biroul oval, el a sugerat că în materie de garanţii pentru el sunt suficiente promisiunile preşedintelui rus, de care s-a apropiat în ultima vreme. Donald Trump s-a declarat convins că Vladimir Putin ‘s-ar ţine de cuvânt” în caz de încetare a ostilităţilor.

Republicanul a provocat totuşi mirare îndulcindu-şi mult tonul în ceea ce-l priveşte pe omologul său Volodimir Zelenski, pe care îl va primi vineri pentru a semna un acord privind mineralele ucrainene, comentează France Presse.

Donald Trump a spus că are „mult respect” pentru preşedintele ucrainean şi a elogiat „curajul” trupelor sale. Atunci când un jurnalist i-a reamintit că l-a calificat pe Zelenski drept dictator, liderul de la Casa Albă s-a mirat: „Am spus eu asta? Nu-mi vine să cred că am spus asta”.

Apropierea cea mai importantă, din punctul de vedere al Londrei, s-a realizat în privinţa comerţului, într-un moment în care Donad Trump anunţă taxe vamale în stânga şi-n dreapta.

„Vom încheia un foarte bun acord comercial pentru ţările noastre”, a spus preşedintele american, precizând că dacă un astfel de text este ratificat, Regatul Unit nu va fi vizat de taxe vamale.

Un alt punct pozitiv pentru liderul laburist este faptul că Donald Trump a lăsat să se înţeleagă că nu s-ar opune deciziei guvernului britanic de a acorda Mauritius suveranitatea asupra insulelor Chagos şi de a plăti fosta sa colonie pentru a menţine în arhipelag o bază militară cheie americano-britanică, în pofida rezervelor americane privind cedarea insulelor unei ţări aliate Chinei.

Keir Starmer, aflat în mod evident în graţiile preşedintelui american, nu a părut să-şi irite gazda atunci când a vorbit, cum a făcut-o şi preşedintele francez Emmanuel Macron luni, despre importanţa susţinerii europene pentru Ucraina.

Liderul laburist i-a replicat şi vicepreşedintelui american J.D. Vance, care a criticat în faţa lui „limitările la libertatea de expresie” care ar exista în Regatul Unit. „Avem libertate de expresie de foarte, foarte mult timp (…) şi va dura foarte, foarte mult timp de acum încolo”, a spus Keir Starmer.

Alte articole

Ultimă oră