6.9 C
Londra

Anunțul Spitalului Foişor despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămâna trecută.

„Evaluarea domnului Florin Piersic, realizată în această dimineaţă de către echipa medicală, prezintă o situaţie staţionară. Starea generală a pacientului se ameliorează uşor”, a informat unitatea medicală.

Cu o zi în urmă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Florin Piersic are o stare de spirit pozitivă, continuă tratamentul cu antibiotice şi este monitorizat.

Tot duminică, reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor” au comunicat că evaluarea pacientului arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici şi de evoluţie favorabilă a plăgii operatorii.

„Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineaţa de 12 mai de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici şi de evoluţie favorabilă a plăgii operatorii. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun”, anunţa unitatea medicală.

Alte articole

Ultimă oră