1.4 C
Londra

Cum se postește în Postul Paștelui

În primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă.

* în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă – din Săptămâna Patimilor, la fel;

* miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;

* în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.

În acest an, Postul Paştelui la creştinii romano-catolici a început pe 14 februarie, în timp ce creştinii ortodocşi încep Postul Paştelui, luni, 18 martie.

Paştele Catolic va fi sărbătorit în 2024 pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.

Alte articole

Ultimă oră