10.3 C
Londra

Ctitorul Mănăstirii Cotroceni căruia habsburgii i-au promis tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de turci

Şerban Cantacuzino a fost numit domn la sfârşitul anului 1678, ocupând efectiv domnia din ianuarie 1679. A stat pe tronul Țării Românești 10 ani.

Ca domnitor, aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de turci.

Uciderea tatălui

Născut în 1634, Şerban Cantacuzino a fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica fostului domn al Ţării Româneşti Radu Şerban (oct.1601; iul. 1602-dec. 1610; mai-sept.1611). Tinereţea i-a fost marcată de lupta dintre partida boierilor Cantacuzini, al cărei conducător era tatăl său, şi cea a Bălenilor.

A primit o educaţie aleasă, iniţial frecventând Şcoala pentru fiii de boieri de la Târgovişte, înfiinţată din iniţiativa tatălui său, unde l-a avut printre profesori pe umanistul grec Pantelimon Ligaridis, după care şi-a continuat studiile la Marea Şcoală a Patriarhiei de la Istanbul.

A revenit, apoi, în ţară, unde şi-a început cariera politică. A fost, pe rând, mare cupar (1649), postelnic şi mare logofăt (1659-1664). În decembrie 1664, din ordinul domnului Grigore Ghica, tatăl său a fost asasinat.

Odată cu îndepărtarea de la domnie a lui Grigore Ghica, a revenit în viaţa politică, fiind mare postelnic (1665-1667) şi apoi trimis al noului domn la Istanbul. În 1672, în cea de-a doua domniei a lui Grigore Ghica, s-a refugiat la mănăstirea Hangu din Moldova, apoi în Transilvania, de unde a plecat la Istanbul, dar a fost surghiunit în Creta.

În octombrie 1678, deteriorarea relaţiilor cu domnul Gheorghe Duca (nov./dec.1674 – 29 nov.1678) l-a determinat să fugă la Istanbul de unde a acţionat pentru ocuparea tronului.

Pe tron

A fost numit domn la sfârşitul anului 1678, ocupând efectiv domnia din ianuarie 1679.

Pe plan intern, a vizat eliminarea cauzelor instabilităţii politice, întărirea autorităţii centrale, slăbită de luptele dintre facţiunile boiereşti, şi organizarea sistemului fiscal.

A iniţiat construcţia unui important centru comercial din Bucureşti, care a fost hanul numit „al lui Şerban” şi a unor amenajări menite să regularizeze cursul Dâmboviţei.

A organizat învăţământul şi a iniţiat o serie de tipărituri de mare însemnătate pentru cultura românească: un „Liturghier” (1680), o „Evanghelie” în limba română (1682) şi „Biblia” (1688), terminată însă după moartea sa.

Şerban Cantacuzino a încercat să se afirme şi ca un binefăcător al obştii şi al Bisericii, prin ctitoriri şi renovări de mănăstiri, precum şi prin donaţii şi privilegii domneşti acordate multor lăcaşuri de cult, din ţară şi de la Sfintele Locuri. Principala sa ctitorie a fost Mănăstirea Cotroceni, zidită în intervalul 1679-1682 şi destinată a fi necropola dinastiei Cantacuzinilor.

Pe plan extern, în scopul realizării colaborării între Ţările Române, a întreţinut relaţii strânse cu principele Transilvaniei, Mihail Apafi, şi cu domnul Moldovei, Constantin Cantemir.

A urmărit îndepărtarea dominaţiei otomane, tot mai opresive, cu concursul puterilor creştine, grupate în Liga Sfântă. Apropierea de acestea s-a realizat îndeosebi după eşecul turcilor la Viena (1683), la care a contribuit substanţial.

Cronicarii vremii spun că tunurile sale trăgeau cu ghiulele umplute cu paie, ca să nu facă rău creștinilor asediați. Se mai află și astăzi lângă Viena o cruce de piatră ridicată de el pentru creștinii care se aflau atunci în armata turcă

Încă din 1684, a iniţiat tratative secrete cu împăratul Austriei Leopold I şi cu regele Poloniei Jan III Sobieski, care se vor prelungi până la sfârşitul domniei. Politica expansionistă a celor două puteri l-a obligat la o atitudine circumspectă în relaţiile cu ele. A iniţiat tratative cu Rusia în 1688, cu scopul stabilirii unei alianţe, dar nu a obţinut rezultatele aşteptate.

A murit la 29 octombrie/8 noiembrie 1688, tocmai când se pregătea să adere la Liga Sfântă. A fost înmormântat în biserica mănăstirii Cotroceni.

După moarte sa, pe tronul Țării Românești a urcat Constantin Brâncoveanu.

Alte articole

Ultimă oră