0 C
Londra

Vești excelente pentru copiii românilor din UK

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord anunță că cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) poate reveni în școli din UK.

Iată comunicatul ambasadei:

📚Mulțumim Ministerului Educației și Institutului Limbii Române pentru finalizarea cadrului legal pentru desfășurarea cursurilor LCCR și în Regatul Unit, întrerupte în contextul ieșirii UK din UE.

🏫Urmează identificarea școlilor britanice interesate să găzduiască acest curs gratuit începând din toamnă. Pe această cale, lansăm un apel și către comunitatea românească din UK pentru identificarea școlilor în care s-ar putea organiza cursurile LCCR.

✔Dacă sunteți interesați de desfășurarea cursurilor de limba română în școala pe care o urmează copiii dumneavoastră, vă încurajăm să comunicați acest interes respectivei unități de învățământ. Dacă aceasta va fi de acord cu găzduirea cursului, trebuie să transmită această disponibilitate către Ambasadă, pe adresa de email londra@mae.ro, până la data de 15 august 2023.

ℹRedăm mai jos câteva informații relevante legate de cursurile LCCR:

– cursul este structurat pentru mai multe niveluri de învăţământ (grădiniță, primar, secundar si parțial colegiu) şi se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 18 ani;

– cursul se desfăşoară în cadrul spaţiilor puse la dispoziţie de către unităţi de învăţământ britanice, cu acordul conducerii acestora;

– pentru formarea grupelor, numărul minim este de 7 preșcolari (pentru grupa de vârstă 3-6 ani) și 15 elevi (pentru grupa de vârstă 7-18 ani);

– formatul cursului este de două ore pe săptămână;

-cursul este opţional (organizat în sistem de club şcolar), iar programa acestuia este aprobată prin ordin al ministrului educației din România;  

-suportul de curs şi alte materiale didactice sunt asigurate de către Institutul Limbii Române.

ℹÎn ceea ce privește personalul didactic:

-cursul este predat de personalul selectat în urma unui concurs, cetăţeni români cu rezidenţa în UK;

-concursul de selecţie este organizat de Comisia de selecţie, numită prin ordin al ministrului român al educaţiei;  

-personalul care predă cursul este numit prin ordin al ministrului educaţiei naţionale și încheie contract de colaborare cu Institutul Limbii Române, fiind remunerat de Institutul Limbii Române în regim de plata cu ora, conform dispoziţiilor legale în vigoare;   

pentru predarea cursului se organizează grupe care conțin, în medie, 20 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 25; pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani se organizează grupe care conţin până la 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 7;  

-numărul maxim de grupe care pot fi constituite de către personalul care predă cursul este de 9, indiferent de nivelul de studiu;  

-constituirea grupelor revine personalului care predă, în acord cu repartizarea;   

-profesorul, în acord cu conducerea școlii, decide în ce zile se organizează cursul, în concordanţă cu structura anului şcolar din UK.

👏Mulțumim tuturor celor care au sprijinit reintroducerea posibilității desfășurării cursurilor LCCR în UK!

Alte articole

Ultimă oră