Boris Johnson a respins apelurile de a-şi da demisia din funcția de premier, venite inclusiv din partea susţinătorilor săi loiali şi în pofida unei avalanşe de demisii din guvern, generate de o criză fără precedent în care l-au cufundat scandaluri repetate.
Potrivit unui sondaj Savanta ComRes dat publicităţii miercuri, 72% dintre britanici consideră că prim-ministrul ar trebui să demisioneze.
Alţi doi miniştri au demisionat joi din aparatul guvernamental britanic condus de Boris Johnson, care a pierdut deja marţi seara aproape 50 dintre membrii săi.
Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a anunţat joi că demisionează la rândul său din guvernul lui Boris Johnson.
„Un guvern decent şi responsabil se bazează pe onestitate, integritate şi respect reciproc. Cu profund regret personal trebuie să părăsesc guvernul, dat fiind că eu consider că aceste valori nu mai sunt apărate”, a subliniat Brandon Lewis într-o scrisoare publicată pe Twitter şi adresată premierului Boris Johnson.
Restabilirea încrederii în democraţia din Regatul Unit
La rândul său, ministrul britanic pentru Securitate, Damian Hinds, a părăsit joi guvernul subliniind că este nevoie ca premierul Boris Johnson să plece de la putere, pentru a fi restabilită încrederea în democraţia din Regatul Unit.
„Mai importante decât orice guvern sau lider sunt standardele pe care le susţinem în viaţa publică şi credinţa în democraţia şi în administraţia noastră publică”, a afirmat Damian Hinds în cererea sa de demisie.
„Din cauza faptului că acestea s-au erodat în mod serios, am ajuns la concluzia că ar fi corect pentru ţara noastră şi pentru partidul nostru dacă v-aţi retrage ca lider de partid şi ca premier”, s-a adresat Hinds lui Boris Johnson.