0 C
Londra

Povestea româncei care e expert în antreprenoriat la Oxford

Miruna Girtu este o româncă de succes în Marea Britanie. Este Partner la SyndicateRoom, un fond de investiții britanic care investește anual în peste 50 de start-uri, expert antreprenoriat la Oxford și Contribuitor la ediția internațională a revistei Forbes.

Miruna Girtu este foarte implicată în ecosistemul de inovație britanic, oferind consultanță și colaborând cu numeroși investitori, fonduri de investiții, universități, acceleratoare de business și programe guvernamentale. Participa și în programe de mentorat, lucrează cu studenții de la MBA la University of Oxford și construiește programe de investiții dedicate antreprenorilor refugiați în UK alături de platforma TERN. Miruna a fost premiată pentru activitatea ei de către Innovate Finance UK și Forbes 30 Sub 30, potrivit Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

„Lucrez cu antreprenori zilnic și observ dificultățile care tind să marcheze creșterea unui startup. Cu o parte din aceste provocari m-am confruntat și eu când am lansat noul model al fondului nostru.

Sper ca prin activitatea mea sa pot simplifica, macar un pic, parcursul antreprenorilor – fie prin creșterea accesului la capital, împărtășirea cunoștintelor despre industrie sau facilitarea de parteneriate”, spune Miruna Girtu.

Miruna s-a născut la Bacău într-o familie de profesori. După ce a absolvit liceul ca șefă de promoție, a studiat economie la University College London, a urmat un program de afaceri internaționale la Sapienza Università di Roma și un master în Management la University of Cambridge.

În 2015, Miruna a intrat în echipa SyndicateRoom, un proiect din domeniul tehnologiei financiare care își propunea să faciliteze accesul la capital pentru startup-uri, iar din 2019 face parte din echipa executive în poziția de Venture Partner.

În 2019 și-a început și colaborarea cu Oxford University în calitate de expert în antreprenoriat la Saïd Business School, University of Oxford și membru al board-ului fondului acestora de investitii.

În același timp, Miruna este mentor și consultant în mai multe proiecte din domeniul antreprenoriatului și al investițiilor, făcând parte și din juriile multor competiții pentru startup-uri, inclusiv cele organizate de Comisia Europeană. De asemenea, publică articole și ghiduri în publicația Forbes.com.

Alte articole

Ultimă oră