După înfrângerea istorică cu Ungaria, 0-4 acasă, selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Gareth Southgate, a primit, marţi, sprijinul federaţiei sale, al cărei preşedinte l-a asigurat de „încrederea” organismului, în ciuda rezultatelor dezastruoase din primele meciuri ale Ligii Naţiunilor.
După remize împotriva Germaniei şi Italiei şi două înfrângeri cu Ungaria, cu cinci luni înainte de Cupa Mondială din Qatar, Southgate a fost puternic contestat de suporteri şi de presa sportivă, în ciuda faptului că Anglia este vicecampioană europeană.
„Avem încredere în Gareth (…) şi cred că asta este important. Acest lucru este deosebit de important pe măsură ce ne apropiem de cel mai important dintre toate turneele, Cupa Mondială”, a spus Debbie Hewitt, care a preluat funcţia de şef al FA în ianuarie.
Ea a arătat că „rezistenţa şi simţul responsabilităţii sunt cele două calităţi” pe care le apreciază cel mai mult la Southgate.