0.5 C
Londra

Despre rugăciune în Pastorala de Sfintele Paşti a Patriarhului Daniel

„Înmulţirea rugăciunii” este necesară pentru încetarea războiului din Ucraina, afirmă, în Pastorala de Sfintele Paşti, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

„În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferinţă în Ucraina, este necesară în continuare înmulţirea rugăciunii pentru încetarea războiului şi pentru întărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia. Să ajutăm în continuare pe refugiaţii ucraineni, să devenim pentru ei ‘mâinile iubirii milostive a lui Hristos’, Cel Care îi ocroteşte şi le dăruieşte putere, răbdare şi nădejde pentru revenirea în patria lor”, spune Patriarhul.

Semne ale morţii fizice şi spirituale

Întâistătătorul BOR îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă, la ajutorarea bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi.

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă.

Să cerem Domnului Hristos Cel înviat din morţi să ne dăruiască iubire sfântă din iubirea Sa smerită şi milostivă, har şi ajutor, pentru a trăi şi a lucra potrivit Evangheliei Sale, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Astăzi, când în jurul nostru vedem semne ale morţii fizice şi spirituale: lăcomie şi violenţă, suferinţă şi nesiguranţă, sărăcie şi indiferenţă, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi.

Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre Împărăţia cerurilor, spre Învierea de obşte la venirea în slavă a Domnului Hristos (cf. Matei, 25, 31-46)”, transmite Patriarhul.

Anul omagial al rugăciunii

PF Daniel reaminteşte că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului.

„De ce? Pentru că rugăciunea este temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului, este mântuitoare şi sfinţitoare, deoarece ne umple de prezenţa lui Dumnezeu Cel atotmilostiv.

Rugăciunea ne dă putere să înfruntăm greutăţile vieţii şi să pregustăm încă din lumea aceasta pacea şi bucuria Învierii şi a vieţii veşnice.

Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preţ decât rugăciunea, fiindcă aceasta ne dă inspiraţie şi putere pentru cuvântul frumos şi folositor şi pentru fapta bună a iubirii milostive”, explică înaltul ierarh ortodox.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, Patriarhul urează tuturor românilor din ţară şi din afara României multă sănătate, pace, bucurie şi speranţă, adresând salutul pascal „Hristos a Înviat!”.

Alte articole

Ultimă oră