0 C
Londra

90 de ani de când s-a născut cea mai frumoasă londoneză din toate timpurile

S-a născut la 27 februarie 1932, la Londra, iar în iunie 1939 a plecat, împreună cu părinţii, în Statele Unite.

Elizabeth Rosemond Taylor  avut șansa ca Hedda Hopper, celebră la Hollywood, săi facă intrarea în lumea filmului când avea doar nouă ani. Primul său rol a fost cel din There’s One Born Every Minute, în 1942.

Primii soți și primul Oscar

Pentru rolul din A Place in the Sun (1951) – partener Montgomery Clift – a primit o nominalizare la Oscar. În anul următor, a jucat în Ivanhoe, un mare succes cinematografic.

Primul soţ al actriţei a fost Nicky Hilton, moştenitorul imperiului hotelier ce-i poartă numele. Cei doi au divorţat după doar nouă luni.

În 1952, Taylor se recăsătorea cu actorul Michael Welding, împreună cu care a avut doi copii, dar de care a divorţat în 1957.

În 1955, a filmat pentru Giant, în care a jucat cu James Dean. În anul următor, a jucat alături de Montgomery Clift, în Raintree County (1957), Elizabeth Taylor fiind nominalizată la premiile Oscar.

Tot în 1957, Elizabeth Taylor s-a căsătorit cu al treilea soţ, producătorul Mike Todd, împreună cu care a avut o fiică. Todd a murit într-un accident aviatic, iar în 1959, actriţa s-a căsătorit cu Eddie Fisher.

O nouă nominalizare la Oscar a venit în 1958, pentru rolul Maggie Pollitt, din adaptarea cinematografică a piesei Cat on a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperişul fierbinte) de Tennessee Williams.

În 1959, a jucat într-un alt film de succes, Suddenly, Last Summer. În 1960, juca în Butterfield 8, interpretând rolul Gloriei Wandrous, pentru care a primit primul Oscar din carieră.

Cleopatra și Richard Burton

În 1963, a jucat în filmul Cleopatra – un rol remarcabil în care o întruchipează pe regina Egiptului. Pe platourile de filmare, l-a cunoscut pe actorul Richard Burton, care în 1964 a devenit al cincilea soţ al actriţei. Au jucat împreună în filmele The V.I.P.s (1963) şi Who’s Afraid of Virginia Woolf? (1966) – care i-a adus lui Liz Taylor al doilea Oscar din carieră.

Elizabeth Taylor şi Richard Burton au divorţat în 1974, s-au recăsătorit un an mai târziu şi au divorţat din nou, în 1976.

Actriţa s-a căsătorit cu al şaselea soţ, politicianul John Warner, în acelaşi an.

În 1982, a divorţat de Warner, iar în 1988 l-a cunoscut pe cel de-al şaptelea soţ, Larry Fortensky, cu care s-a căsătorit în 1991 şi de care a

Actriţa s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate – diabet, afecţiuni cardiovasculare, pneumonie, infecţii respiratorii; a fost supusă unor intervenţii chirurgicale pentru proteze la ambele şolduri, pentru extirparea unei tumori pe creier, o intervenţie pe inimă. În ultimii ani, a fost nevoită să se deplaseze în fotoliu rulant.

În februarie 2011, artista a fost internată la Spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, pentru insuficienţă cardiacă. A murit la 23 martie 2011, în urma unui infarct, precizează site-ul biography.com.

Alte articole

Ultimă oră